12 idei pentru o petrecere de botez cu tematică

idei petrecere de botez pentru fetita (cumatrie)

Acum ceva timp, o mămică mi-a trimis e-mailul de mai sus iar eu l-am găsit abia acum căci intrase direct în folderul spam.

Mulțumesc dragă Andreea pentru aprecieri. Mă bucur că ceea ce am scris eu pe blog referitor la petrecerea de botez pe care am organizat-o acum un an te-a făcut să îmi ceri sfatul.

Pentru cei care nu știu, postarile mele referitoare la povestea petrecerii Fluturașul fericit o puteți citi astfel:

Dragă Andreea, m-am decis să fac din răspunsul pentru tine o postare pentru blog, căci sigur mai sunt mămici care și-ar dori aceste informații.

Ținând cont de ceea ce mi-ai spus tu, punctual, îți voi acorda câteva idei pe care le poți folosi. Eu pornesc de la premisa că tu ai cumpărat deja mărturiile și voi crea deci în jurul lor celelalte idei de decorațiuni sau detalii pentru petrecere.

  1. dacă mărturiile sunt în formă de biberoane mici și roz, interesant mi se pare să mergi pe tema “Cine-i mic și bea lăptic?!”, o binecunoscută expresie românească
  2. poți lega un bilețel mic de fiecare biberon-mărturie, printat cu acest mesaj comic pe față “Cine-i mic și bea lăptic?!” iar pe spate cu răspunsul atât de evident – numele bebelinei tale; sigur când vor vedea invitații bilețelul vor zâmbi instantaneu;
  3. la intrarea în local poți pune un biberon gigant făcut din baloane roz și albe
  4. invitațiile pot fi în formă de biberon, printate pe carton lucios, cu un text cât mai simpatic, care să vă reprezinte și totodată să vă anunțe botezul bebelinei
  5. prin local poți atârna în locurile în care crezi tu că se potrivesc diferite printuri în formă de biberoane din carton
  6. poți pune în spatele mesei voastre o ghirlandă din biberoane de carton roz, pe fiecare biberon să fie câte o literă, iar mesajul să fie „La multi ani X!” (numele ei în loc de x)
  7. pe mese pot fi presărate din loc în loc biberoane mici de carton cu mesaje haioase sau versuri din cântecele de leagăn cu care o adormi pe cea mică
  8. ca piese centrale decorative pe fiecare masă, poți pune numărul mesei pe un carton decupat în forma de biberon prins între baloane pe un coif de petrecere roz
  9. dacă dorești, poți face și meniurile, bineînțeles, felurile de mâncare și băuturile scrise cumva în interiorul biberonului; dedeasupra înșiruirii acestora poți scrie „X este mică și papă lăptic/ Dar tu nu ești așa mic/Vezi aici ce-am pregătit:” (numele ei în loc de x)
  10. plicurile pentru dar por fi roz, sau albe și bineînțeles personalizate așa cum dorești
  11. tortul poate fi tot în formă de biberon, făcut cu marțipan, sau depinde cum vă place vouă mai mult
  12. pentru niște poze memorabile poți cumpăra un biberon gigant pe post de recuzită; invitații care au înclinația de a fi hazlii vor găsi super asta, garantat;

12 idei pentru organizarea petrecerii de botez cu tematica

Anca Balaban

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *