Conferința de resurse umane HR Business Strategist Iași

Anul acesta are loc pentru prima dată la Iași evenimentul „HR Business Strategist”, conferința de resurse umane organizată de BusinessMark. Unii dintre cei mai buni specialiști în domeniu vor discuta despre aliniera filosofiei de HR la planificarea tacticilor de business ale organizației, dar și despre cum contribuie departamentul de resurse umane la atingerea unui nivel înalt de business performance.

Din câte am aflat de la Martha, prima ediție a evenimentului „HR Business Strategist – Iași” va pune accent pe rolul responsabilului de HR în dezvoltarea strategiilor și pe modalitățile de consolidare a unor echipe puternice și eficiente.

Până acum nu m-am interesat atât de mult de partea de consolidare a echipelor din care am făcut parte, însă recunosc că o acum chiar sunt încântată să particip și să aflu mai multe despre asta. Și cu siguranță voi avea lucruri faine de împărtășit aici pe blog. 🙂

În plus, conform comunicatului de presă pe care l-am primit, „în cadrul conferinței (…) abordăm teme relevante pentru dezvoltarea unor echipe și departamente puternice: employee engagement, recrutarea tinerilor din generația millennials și gestionarea corectă a așteptărilor lor, construirea unui brand de angajator solid, talent management, adaptarea la noile tehnologii, dar și alte subiecte de interes”.

Eu una abia aștept discuțiile despre rolul coordonatorului de resurse umane la nivel de business strategy & development, crearea și conducerea unor echipe eficiente, solide și deschise la schimbare, cultura organizațională ca factor diferențiator, career development & team management.

Așa că bun venit la Iași, BusinessMark! Sper ca invitații conferinței să prezinte modele de dezvoltare complexe care să reușească să inspire participanții, directorii de companii, coordonatorii de resurse umane, antreprenorii, oamenii din mediul de afaceri în general. Către planificare mai complexă și acțiune focusată. HR Business Strategist Iași poate însemna multe subiecte interesante din domeniul resurselor umane. Poate însemna un moment de inspirație pentru participanți ca să-și pună amprenta și mai mult în echipă, în departament, în fiecare etapă ce ține de alcătuirea, coordonarea și motivarea constantă a oamenilor din echipă.

Dacă v-am stârnit interesul, vă invit să vedeți care este tot programul pregătit pentru eveniment, precum și lista speakerilor și referințele despre experiența lor, aici.

Înscrierile se fac prin completarea formularului de înregistrare, disponibil pe site-ul BusinessMark și trimiterea acestuia la office@business-mark.ro.

Evenimentul este organizat de BusinessMark alături de Romanian Software, Signal Iduna, UP România, Wise Finance Solutions, World Class, LeoHR, Sensiblu și AVIS.

Ne vedem pe  7 Iunie la Sala Rossini (Palas Iași) la HR Business Strategist!