De bifat până la Crăciun – lista de activități pentru calendarul advent

Atunci când am văzut pentru prima dată un calendar advent mi-a atras atenția. Mi-a rămas întipărit în minte datorită ideii interesante de a număra câte zile mai sunt până la Crăciun.

Pentru cei care nu știu ce este calendarul de advent, am să scriu pe scurt ce este și care este importanța lui:

  1. Cuvântul „advent” provine din latinul “adventus”, care înseamnă “venire”. În engleză, cuvântul advent înseamnă „the arrival of a notable person, thing, or event”, adică venirea unei persoane importante sau a unui eveniment important.
  2. Ca perioadă, adventul este considerat ca fiind timp de bucurie și liniște, timp de îmbogățire sufletească, în așteptarea Crăciunului.
  3. Corespondentul său în Biserica Ortodoxă ar fi, într-o anumită măsură, perioada postului dinaintea Crăciunului.
  4. Calendarul advent este expresia nerăbdării și a pregătirii în așteptarea sărbătorilor, numărând la propriu, zi de zi, până în Ajunul Crăciunului.
  5. Tradiția calendarului advent este relativ recentă și la început se numărau zilele până la Crăciun prin însemnarea unor liniuțe cu creta pe ușă sau prin aprinderea unei lumânări în fiecare zi.

Anul trecut, Măriuca era prea mică, avea doar 4 luni, așa că am amânat să fac o listă de activități pentru calendarul advent. Anul acesta, Măriuca este un pic mai mare și deja simt că am cu cine să mă înțeleg, are 1 an și 4 luni, așa că m-am mobilizat în seara asta să pregătesc un mini-calendar advent pentru ultimele 7 zile dinaintea Crăciunului, deși până acum, am început deja să bifăm activitățile specifice perioadei în care ne aflăm.

În general, lista de activități pentru calendarul advent depinde de imaginația celui care pregătește planul de bătaie pentru această perioadă minunată, dar și de preferințele și tradițiile familiei.

Iata lista noastră de activități de până acum:

1 decembrie — am admirat îmbrățișați fulgii pufoși de la geam și am avut parte de multă bucurie și joacă.

2 decembrie — ziua am stabilit totul și seara am scos-o pe Măriuca cu săniuța prin zăpada pufoasă pentru a admira luminițele decorative de Crăciun din oraș.

si noi donam cadoul din cutia de pantofi ShoeBox Moinesti3 decembrie — am lansat campania caritabilă ShoeBox la nivel local pentru a dărui bucurii celor mici și nevoiași din Moinești și împrejurimi.

4 decembrie — am ascultat colinde și Măriuca ne-a încântat cu bâțâielile ei.

 5 decembrie — am pregătit ghetuțele pentru venirea lui Moș Nicolae.

6 decembrie — a venit Moș Nicolae, am pregătit vin fiert și am petrecut o zi minunată în familie, făcând repetiții pe voci pentru colindul Moș Crăciun cu plete dalbe.

7 decembrie — am sortat jucăriile și hăinuțele Mariei, după care am ales câteva pentru a le dărui copiilor nevoiași.

8 decembrie — am așezat lucrușoarele în cutii, apoi am împachetat cutiile cu cadouri pe care le vom dona și prin care ne dorim să facem fericiți 11 copilași: 10 fetițe și un băiețel.

9 decembrie — am adus de pe balcon cutiile cu decorațiuni și ornamente de Crăciun și-am început să scotocesc prin ele să văd ce-ar trebui să mai cumpărăm.

10 decembrie — i-am făcut o surpriză specială lui Cristi: portretul nostru de familie a devenit coperta ghidului Un părinte mai bun, ghid cu un tiraj de 5000 de exemplare.

11 decembrie — am făcut curățenie generală atât cât s-a putut sub „supervizarea” atentă a Măriucăi :))) și am scos din decorațiuni să pregătim 2 scaune speciale cu huse de culorea verde și funde argintii prinse cu flori argintii, iar la finalul zilei, am făcut un cooking evening în familie.husa scaun de sarbatori verde brad si panglica argintie

12 decembrie — cât Cristi a fost la servici, eu și Măriuca ne-am apucat cu multă nerăbdare de asamblat bradul și de pus instalația de luminițe, pentru a-i mai face o surpriză și pentru a-l scuti de o „treabă de bărbat”, iar seara am fost și-am făcut cumpărăturile.

13 decembrie — am terminat de împodobit bradul nostru de Crăciun, am prins decorațiunile pe perdea și am făcut un brad de perete non-conformist pe care urmează să-l prindem în dormitorul nostru și să-l umplem cu beculețe colorate.

14 decembrie — am avut o duminică liniștită, am admirat luminițele instalației din brad și ai mei au scos-o pe Măriuca la o plimbare prin oraș cât Cristi a fost la concertul de colinde de la Catedrală, timp în care eu m-am apucat de făcut mini-calendarul advent și de scris aici pe blog.

În continuare, în afară de ce ar mai fi de făcut pentru ca totul să fie în ordine, pe lângă prinsul bradului de perete și pregătirea și împachetarea cadourilor pentru cei dragi, lista cu planuri de bifat e mai măricică. Totuși dacă mă gândesc doar la mini-calendarul advent de Crăciun pentru Măriuca, lista de activități pe care vreau să le facem împreună sună cam așa:

18 decembrie — ne filmăm colindând în fața bradului pentru a contribui la cel mai mare colind, o campanie inițiată de ING prin care banca va dona o pereche de ghetuțe noi de Crăciun pentru fiecare video.

19 decembrie — ne uităm împreună la Frozen, o animație mult lăudată în ultima perioadă, mai ales că subiectul este specific anotimpului alb

20 decembrie — eu și Cristi îi vom citi Măriucăi o poveste de Crăciun

21 decembrie — scoatem la iveală toate jucăriile Măriucăi specifice Crăciunului, renișorii, urșii polari, moșii, ursuleții, pregătim ceiuț buun și punem de-o petrecere în pijamale împreună cu jucăriile înainte de ora de somn.

mini calendar advent craciun 7 activitati pentru bebe iarna22 decembrie — sper să mergem la bunicii mei într-o scurtă vizită pentru a le duce niște pachețele cu chestii utile pentru pregătirea bucatelor înainte de Crăciun și să-i facem Mariei poze cu ei, pentru a le scoate și a le așeza în capsula timpului să aibă amintiri cu străbunicii ei.

23 decembrie — pregătim tot ceea ce ne trebuie pentru ziua de Crăciun.

24 decembrie — primim colindători și seara facem o ședință foto improvizată lângă brad pentru niște portrete de familie speciale de Crăciun.

Așadar, pentru ultimele 7 zile dinaintea Crăciunului cam astea ar fi planurile. Acum scriu pe bilețele colorate activitățile și le pun în plicuri colorate și le prind cu cârlige frumoase de Crăciun. De fapt, mai mult desenez, ca totul să fie mai sugestiv pentru Măriuca când va vedea bilețelele.

Voi ce planuri aveți pentru zilele care-au rămas până la Crăciun?