Aniversarea blogului – întâlnirea cu cititoarele

Acum câteva zile s-au împlinit 2 ani de la primul articol publicat pe ancabalaban.ro. De aceea am profitat de ocazie și m-am gândit să-mi răsfăț cititoarele în complicitate cu câțiva parteneri. Am reușit să fac în așa fel încât să beneficieze de o aniversare reală, de o întâlnire în offline prin care să ne cunoaștem, dar și de o aniversare virtuală, de un concurs pe blog prin care una dintre cititoare poate câștiga un happiness beauty box și-o carte cu tema fericirii. În același timp, am fost plăcut surprinsă de câteva cadouri la care nu mă așteptam și pe care le-am primit cu mare drag de la persoane deosebite. Astăzi m-am gândit, pentru că tot este ultima zi de concurs, să fac o postare despre cum a fost la aniversarea blogului.

În primul rând vreau să preciez că a fost pentru prima dată când mi-am aniversat blogul. Anul trecut când blogul mamei fericite a împlinit un an, pe vremea asta, erau sărbătorile pascale. Oricum, motivul principal pentru care nu am făcut nimic special a fost faptul că încă nu aveam atât timp cât am acum pentru blog. Măriuca mea micuță îmi ocupa tot timpul. 😀 Așadar nu aș fi avut timp să mă ocup de asta chiar de aș fi vrut. Pe de altă parte, mă bucur că a fost așa, pentru că între timp a mai crescut și blogul și comunitatea de persoane care mă urmăresc aici sau pe Facebook și astfel a căpătat mai mult sens ideea de aniversare a blogului.

Albumul cu fotografii pe care Cristi le-a făcut la aniversarea blogului și pentru care vreau să-i mulțumesc și pe blog, poate fi vizualizat pe contul meu de Facebook, aici.

Când am ajuns la Pensiunea Royal, am fost surprinsă pentru că trei dintre cititoare au ajuns înaintea mea, deși chiar și eu am ajuns înainte de ora stabilită, pentru a pregăti totul la locație. Am fost întâmpinată cu zâmbete, pupici, deschidere și un ghiveci minunat de floricele de nu-mă-uita.

Am intrat repede repede în sala care era rezervată special pentru noi și am început împreună cu Cristi să așezăm repede punguțele de cadouri pe o masă, decorațiunile pe unde am considerat că le putem pune cât mai bine în valoare, apoi am verificat detaliile și am pregătit aparatul foto.poza cu detalii decorative de la aniversarea blogului anca balaban

Însă știți, niciodată nu-i așa cum planifici. Așa și cu întâlnirea cu cititoarele. Am plănuit să fie mai mult un photo-shooting, dar de fapt a fost o șuetă relaxantă. Pentru că fiecare a simțit nevoia să împărtășească câte ceva despre ea, despre ce se mai petrece, despre…orice. Și chiar mi-a plăcut. Pentru că dacă ieșea până la urmă doar o ședință foto, discuția ar fi mers doar în direcția: am ieșit bine? se vede frumos? etc, știți și voi cum e când suntem stresați să iasă bine pozele. Așa, a fost mai mult de atât.pensiunea royal aniversarea blogului anca balaban

A fost un mic eveniment prin care am cunoscut persoane pe care nu le cunoșteam, o ocazie cu care am stat și-am conversat despre orice, ne-am împrietenit și-am aflat noutăți. Dicuțiile au început datorită curiozității cu întrebări legate de cei care mi-au trimis surprizele pe care le-am pregătit pentru fiecare dintre ele, cu răspunsuri și recomandări despre fiecare în parte. Mi-a plăcut că totul le-a stârnit interesul și sper că le vor fi de folos informațiile împărtășite.deschiderea cadourilor aniversarea blogului anca balaban

Am continuat apoi să discutăm și să savurăm capuccino, să dezbatem noutăți, informații care nu sunt promovate atât cât ar merita, idei pentru care merită ca cineva să preia inițiativa. Nu am putut să ne abținem și-am intrat și pe făgașul poveștilor personale. Fiecare a povestit lucruri din viața ei, fiecare și-a exprimat cu visare dorințele și planurile de viitor. A fost plăcut să văd cum persoane care nu s-au mai întâlnit în această formulă au reușit să spargă barierele personale și să povestească lucruri personale. Am aflat și de ce sunt citită, din perspectiva lor, și cum au aflat despre blog și cât de des intră să citească ceea ce eu postez aici. Sunt bucuroasă pentru că așa mi-am cunoscut pe cititoarele mele mai bine, mi-au povestit despre ele. M-au surprins pentru că mi-au oferit mici daruri care au o semnificație aparte pentru mine, mai ales că eu nu mă așteptam și nu pentru asta inițiasem întâlnirea. Dar este cazul și simt nevoia să le mulțumesc. Mulțumesc Cătălinei pentru decorațiunea luna, mama și copilul pe care a ales-o special având în vedere postările mele de până acum, mulțumesc Mihaelei pentru brățara handmade făcută chiar de ea și pentru modul original prin care a ambalat-o și a sugerat și aniversarea blogului și pentru ghiveciul cu flori. Andreea parcă a intuit că sunt colecționară de cercei, și mi-a dăruit o pereche de libelule simpatice albastre și un ghiveci frumos cu azalee. Cristina mi-a dăruit un set drăguț tare cu cercei și-o brățară în nuanțe de albastru și-o cutie cu bomboane cu nucă de cocos, care s-au dovedit a fi delicioase. 😀 Simona și Delia, mamă și fiică, mi-au adus ghiveciul de flori de nu-mă-uita și-o câte-o surpriză handmade pentru fiecare invitată prezentă la întâlnire: flori realizate prin tehnica origami.poza cu flori primite la aniversarea blogului anca balaban

Din start mi-am dorit să fie o întâlnire relaxantă, cu discuții agreabile, cu mici cadouri simpatice, într-un loc mai puțin cunoscut de cititoarele mele. De aceea, legându-mă de expresia nu-mă-uita și de tema fericirii care a însoțit blogul meu până acum, m-am gândit ca rând pe rând să le dăruiesc invitatelor mele atenții din categoria lucrurilor pe care eu le îndrăgesc și pe care nu uit să mi le cumpăr. Drept pentru care vreau să nu uit să le mulțumesc din nou partenerilor aniversării de 2 ani a blogului: Editura Trei, Revista BizFarmecVichy RomâniaCosmetic PlantDreams Factory, Pretty Baby Names, Accesories MariaIna Boutique și Camelia Handmade Boutique.  De aceea am să povestesc în continuare și despre cadourile pregătite spre răsfățul cititoarelor.

Prima dată m-am gândit că neapărat aș vrea să le dăruiesc cititoarelor mele ceva de citit, o carte sau o revistă. Mi-a fost atât de ușor să aleg și carțile și revistele. De aceea în complicitate cu Ioana de la Editura Trei am selectat două carți care abordează tematica fericirii:  1. Și nu uita să fii fericit. Abecedar de psihologie pozitivă de Christophe André și 2. O sută de zile de fericire. Ce ai face dacă ai afla că mai ai doar 100 de zile de trăit ? de Fausto Brizzi. Sincer, abia aștept să mă apuc de citit și totodată să aflu impresiile după lectură a celor care au fost la întâlnirea aniversară. Pentru că le-am lansat provocarea să îmi spună ce părere au despre ele. Dacă le-ați citit deja puteți să îmi spuneți în comentarii cum vi s-au părut. Sunt tare curioasă. Dacă nu le-ați citit încă dar simțiți nevoia să citiți ceva care să vă facă să gândiți pozitiv, am recomandarea Ioanei că aceste cărți sunt potrivite pentru misiunea asta. Prima revista care mi-a venit în minte și pe care nu uit să o răsfoiesc cu interes este Revista Biz. Și pentru că nu am vrut să dăruiesc doar numărul care era atunci disponibil în chioșcurile de ziare și reviste, împreună cu Simona am selectat câte o mini-colecție de reviste Biz care cuprindea 5 numere. Chiar le-am spus invitatelor și despre articolele jurnalistice creative din care mai mereu am ceva de învățat. De asemenea, din perspectiva de bloggeriță care citește alte bloguri le-am recomandat să urmărească blogul MartaUsurelu.ro pentru a-și lua doza de opinii bine argumentate când vine vorba de oameni, de viață sau de recomandări de călătorii.

Și pentru că nu putea fi o întâlnire între femei fără a aduce în discuție frumusețea și îngrijirea, am apelat la complicii mei de la Farmec, Vichy și Cosmetic Plant astfel încât am reușit să le fac cititoarelor mele mici surprize la care știu sigur că nu s-au așteptat. Alături de Farmec am pregătit surprize din gama Gerovital Happiness: crema matifiantă pentru ten gras sau mixt cu extract de afine, laptele de corp hidratant și emolient cu extract de afine și fluidul pentru curățare zilnică pentru ten uscat cu extract de caise. Eu am început deja să folosesc crema matifiantă și vă zic că-mi place. 😀  Între timp, așa cum le-am invitat și pe participantele la aniversare, așa vreau să vă invit și pe voi să vă înscrieți  la concursul pe care Farmec îl organizează în această perioadă, până pe 15 mai. Regulamentul concursului poate fi consultat aici. Vichy România m-a surprins pe mine și cititoarele mele cu mini Ape Termale Vichy, de 50 ml, cu proprietăți calmante, regenerante și fortifiante. Eu folosesc apă termală cel mai des pentru a  reîmprospăta tenul, însă știu că este bună și pentru a calma iritațiile și a accelera reînnoirea celulelor cutanate. La sugestia doamnei Melinda de la Cosmetic Plant amadăugat cadourilor câteva produse din gama cu cătina: o cremă vitaminizantă de zi, o cremă contur ochi anticearcăn și un lapte demachiant vitaminizant, pentru că gama catină este una dintre cele mai vechi game care și acum, după 11 ani de la lansarea ei, este în topul preferințelor clientelor. Sincer, pe mine m-a convins să le testez. Oricum, voi scrie un review cu părerea mea despre toate aceste produse, după un timp mai mare de folosire în ritualul meu de îngrijire.

De asemenea, pentru că-mi  place să fiu atentă la mici detalii care poate altor persoane nu li s-ar părea semnificative, dar care îmi viziunea mea au o importanță destul de mare, mi-am provocat câteva prietene care realizează minunății handmade să mă ajute la acest capitol. Diana de la Dreams Factory a realizat magneți-mărturie cu aspect shabby vintage, cu un text pe care l-am ales eu și o plăcuță decorativă cu același aer de obiect vechi, special și chic, cu niște flori de nu-mă-uita. Reacția celor care au primit magneți a fost wow. Am fost întrebată dacă se poate face comandă de magnetul cu mesajul pe care l-am scris pentru aniversarea blogului. De asemenea, mi s-a sugerat să mai scriu și alte mesaje motivationale sau inspiraționale și împreună cu Diana să facem magneți. M-am gandit și m-am tot gândit și sper sincer să avem timp să realizăm împreună o colecție de astfel de magneți pe care să o lansăm mai încolo. Raluca, inima din spatele Pretty Baby Names, mi-a pregătit cadou o decorațiune simpatică și colorată cu numele blogului meu, iar pentru participantele la întâlnire a pregătit câte un voucher de reducere 10%. De asemenea, am fost mesagerul care le-a transmis faptul că la prima comandă au transportul gratuit (acesta fiind 15 lei dacă aleg poșta sau 23 dacă aleg curierat). Decorațiunea cu litere a fost admirată, am făcut poze multe lângă ea și sunt sigură că și voucherele vor fi folosite în curând. Alături de Maria, cea care-și promovează minunățiile pe Accesories Maria, am adăugat în fiecare punguță de cadou bijuterii speciale. Eu personal mă îndrăgostisem de cerceii și coronițele cu flori și sper să am prilejul să le adaug colecției mele de bijuterii drăguțe. Și pe lângă asta, le-am făcut și pe invitatele mele să viseze frumos la ele și la un picnic sau o ieșire în natură. Ina este cea care m-a impresionat cu munca ei postată pe breslo. Ina Boutique este numele sub care își promovează munca handmade. Ea mi-a trimis o cutie suport pentru șervețele, de lemn, decorată manual cu floricele și trandafiri albaștri, ajutându-mă astfel să întregesc decorul special de pe masă, care să le amintească invitatelor mele de întâlnirea noastră.

Cu drag de lucruri unicat sau cel puțin în serie limitată mi-am căutat să-mi cumpăr și niște bijuterii cu flori de nu-mă-uita. Tot căutând am reușit să găsesc cel mai inspirat fel de a pune aceste mici și gingașe floricele în valoare: mi-am cumpărat cercei și un colier cu pandantiv cu cu floricele naturale de nu-mă-uita presate în rășină transparentă. Atât de tare mă bucur că am reușit să fac comanda și să fie ale mele, de nici nu vă închipuiți. Însă o dată cu coletul de bijuterii Camelia mi-a trimis și-un cadou, un cuier decorativ pentru chei de tip dulap cu ușă și închizatoare. L-am admirat și tot l-am admirat de când l-am primit. Ca de obicei sunt fascinată și învinsă de tehnica decoupage, care mi se pare atât de dificilă. Poate pentru că nu am încercat. Mi-a plăcut cutiuța, mai ales că era plină de flori de nu-ma-uita albastre și în plus are și-un fluture galben auriu. Dacă-mi urmăriți blogul de mult știți despre semnificația fluturilor pentru mine. De asemenea, sper că ați văzut și postarea poveștilor ce se leagă de florile de nu-mă-uita.

Pe final, doresc să mulțumesc celor care au participat la prima întâlnire offline dedicată aniversării blogului și celor care m-au ajutat să le fac mici surprize participantelor. Înseamnă mult faptul că mi-ați fost alături.  Vă mulțumesc!poza de grup pensiunea royal aniversarea blogului anca balaban

Anca Balaban

5 Comments

  1. Se pare ca a fost o întâlnire/aniversare constructivă. La cât mai multe! Și mie îmi plac magneții (sunt un mare fan) și te rog sa ne spui de unde sa îi achiziționam, mai ales dacă vor avea mesaje atât de frumoase 🙂

    • Bună Ancuța! Nu mă așteptam să mai fie cineva pe blog la ora asta! Îți mulțumesc!
      În curând voi anunța detalii despre magneți, despre mesajele pentru care se poate opta și despre modalitatea prin care pot fi făcute comenzi.
      Îți mulțumesc pentru interes! Să ai un weekend frumos și un început de lună minunat!

  2. A fost o intalnire agreabila,cu oameni deosebiti.Ma bucur nespus ca am participat,atat eu cat si fetita mea.M`am simtit in largul meu,desi unele persoane imi erau necunoscute. De cand te`am cunoscut,iti citesc cu mare interes articolele,urmaresc si postarile de pe facebook si instagram.La orice varsta mai poti invata ceva si eu consider ca am ce invata de la tine,iar pentru fetita mea te vad un model de viata demn de urmat. De aceea,Anca ” voi fi cu ochii pe tine” ! Iti doresc cat mai multe aniversari de blog! :* <3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.