Jurnal de familie — Astăzi vă ofer ghiocelul mulțumirii

Din când în când, trebuie să ne facem timp și pentru un simplu „Mulțumesc.” Iar astăzi, fiindcă tot e începutul primăverii mă gândesc să vă ofer Ghiocelul Mulțumirii pentru că mi-ați vizitat blogul, deși am pauze mari de când nu prea mai scriu. Cadoul este și o poză care mi-e dragă foc, cu mica mea Măriucă. I-am făcut o costumație de ghiocică din hârtie și am fotografiat-o repede, pentru că știam că e curioasă și va începe să se joace cu hârtia, să o mototolească.sedinta foto tematica primavara costumatie ghiocel fetita 1 martie

Acum un an am decupat singura petalele unui ghiocel ca sa ii fac Mariei o poza speciala. Ghiciti ce, anul asta nu am mai facut nimic singura. Mariuca m-a ajutat, a desenat cu mine petalele, a decupat si a aranjat materialul pentru fundal. :)) Sper sa va placa pozele, asa cum imi plac si mie. Sunt miscate, pentru ca dansa de bucurie. :))sedinta foto tematica primavara fetita 1 an si jumatate costumatie de ghiocel

Cu ocazia asta vreau și să spun că ea îmi oferă posibilitatea de a spune “Mulțumesc” în fiecare clipă pentru că mi-a schimbat cursul vieții, mi-a schimbat viața în bine și de când a intrat în viețile noastre ne-a făcut din fiecare zi, o zi veselă și frumoasă. În preajma ei toate problemele dispar. E minune curată!

Totodată vreau să vă povestesc cum a fost pentru noi ziua de 8 martie. Mai ales că tocmai a adormit mititica mea. Frântă de oboseală, după o zi de livrări speciale, somn chinuit în mașină pe drumurile către cei dragi.

Pe la ora 3 după o sesiune bună de livrări speciale prin Bacău, mă jucam cu Măriuca, în pat, doar-doar o adormi înainte să continuăm cu vizitele pe-aici prin Moinești. Dar n-am reușit s-o adorm. Atât, am reușit să stăm în pat îmbrățișate, ea obosită, clipind din ce în ce mai greu, cu pleoapele obosite, eu bucuroasă că prinde un pui de somn scurt. Dar nici nu am terminat de gândit asta că se și aude cheia în ușă. Și gata, ca prin minune…i-a sărit tot somnul. A întrebat moldovenește „Cini-i?”, deși știa răspunsul. Și-atunci l-am zărit amâbdouă pe Cristian-Ioan, cu un buchet frumos-frumos de lalele. 😀

Și știți ce fericită era Măriuca? L-a luat în brațe, îl ținea atât de frumos, de aveai impresia că toată viața ei (de numai 1 an și 7 luni) primise o mulțime de buchete de flori. :))) Și le mirosea, si le admira, se mândrea…ce mai, era ca o domnișorică. Mă gândesc, când o crește, ce „figuri” o mai avea?! :))) Apoi, până seara, din nou plimbări cu flori și mici atenții.

Când am ajuns acasă, îi era foame. Mi-am dat seama imediat ce a început să îmi spună “Ma-ma, haai, haai!” și m-a luat de deget și mă ducea spre bucătărie. Inchipuiți-vă o fetiță care vrea neapărat să mănânce singurica, la un an și șapte luni, și care, aproape reușește. Da’ știți ce? Pe lângă mâncarica ajunsă în burtică, ba se mai prelinge pe gâtuț, ba pe hăinuțe, de parcă ar fi pictată. Ce să fac și eu, o încurajez, că mi-e dragă când văd că vrea să se descurce ea.

Oricum, dacă tot s-a murdărit, după, am început să o dezbrac, și.. Am început cu șosetelele. I-am sărutat tălpitele moi. Am continuat cu pantalonașii. I-am ciupit genuncheii și piciorușele și a început să râdă atât de frumos, că nu m-am putut abține să nu încep să o gâdil peste tot. Și-am râs amândouă. Eu îi spuneam “Vezi ce îți fac dacă te murdărești?! :)))” și ea râdea tot mai mult și mai colorat. Bodyul i l-am ridicat pe cap ca și cum ar avea perucă. Așa făceam eu când eram micuță și voiam să mă port ca și când aș avea păr lung. Și… Am predat ștafeta acestui joc copilăresc. Fiică-mii. Iubirii mele. Doamne și cum a început a râde șmecherește când s-a văzut în oglindă.

Am simțit fericirea și încântarea ei. Și îmbrățișările strânse m-au topit. Inima și acum tresare de atâta atenție. Am o fiică minunată. Simt că mă iubește. Și știți cum a adormit? Și-a tot căutat loc pe pat, dar nicăieri nu și l-a găsit. S-a urcat pe mine, am așezat-o la pieptul meu… Și o priveam cum se freca încet cu pumnișorii strânși la ochișorii obosiți. Preț de câteva secunde a trebuit să mă abțin să îi sărut obrăjorii. Ca să o las să adoarmă. Și așa îmi venea să o mănânc, toată-toată. Da’ bine că m-am abținut. A adormit. Am așezat-o pe pat, i-am sărutat mânuțele și i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru ziua asta specială.

#‎viataeatatdefrumoasa‬ ‪și asta-i o filă din #‎jurnalulfamilieiBalaban‬

Anca Balaban

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.