Pasiunile copilăriei și lumea creației

citat despre copilarie

Zambesc. Pentru ca am amintiri frumoase si pentru ca am fost provocata sa mi le readuc in atentie. Imi amintesc de momentele comice din copilarie, imi amintesc de lumea in care imi imaginam ca traiesc. Si da, mi-e dor de entuziasmul cu care faceam unele lucruri in perioada aia.

Stiu ca asta va suna a cliseu, dar atunci cand am fost mica, marea mea pasiune a fost sa creez hainute pentru colectia de papusi pe care o aveam: incepand de la lucrusoare impletite pana la rochite, costumase croite si cusute de mine dupa mintea mea de fetita. Luam totul foarte in serios, aveam tinute pentru tot felul de ocazii pe care mi le  inchipuiam…de fapt banuiesc ca stiti ce imaginatie poate avea un copil. Eram o mica croitoreasa.

Si banuiesc ca va inchipuiti ca unele lucruri pe care cei mici si le imagineaza, incearca sa le si puna in practica fara sa se gandeasca prea mult la consecinte. 🙂 Asa eram si eu.

Aveam in minte sa creez noi modele mereu, folosind alte si alte materiale. De cate ori mergeam la croitoreasa mamei, o rugam sa imi dea materialele care ii ramaneau si pe care nu le mai folosea. Insa pentru mine nu a fost de-ajuns…am pus ochii pe o rochie de-a mamei, care mi se parea numai buna de taiat ca sa pot face o rochie eleganta pentru papusa mea.

Si ca de obicei de la idee la executie a fost doar un pas. Un pas facut de mine, cand mama nu era acasa. Stiind ca e la servici, am profitat de ocazia maaare de a-mi alege bucata cea mai buna de material: am taiat pe undeva pe la mijlocul rochiei. 😀 Nici nu m-am gandit sa tai de jos, ca sa poata mama sa scurteze rochia. Drept  din mijloc am taiat, am pus rochia la loc…si m-am apucat de croitorit. Noroc ca nu era o rochie pe care mama sa o poarte des, asa ca nu umbla la ea…decat cand avea nevoie. Asa fapta mea a fost descoperita prea tarziu, si in locul unei pedepse, am stat la povesti despre cum am gandit eu toata ghidusia. Asta ar fi o chestie mica pe care am facut-o, din cauza pasiunii mele de a crea haine.

Alta pozna mai mare a fost cand am stricat masina de cusut. 😀 Crescusem si eu, si ma gandeam ca de-acum stiu sa umblu cu lucruri cum ar fi o masina de cusut, ca o sa imi usurez munca, apasand doar pe un buton. Imi ramanea doar sa gandesc modelul, sa tai materialele necesare, sa aleg ata potrivita, sa pregatesc materialele pentru cusut…si masina facea restul pentru mine. Simplu de zis. A fost mai greu in practica. M-am chinuit sa ii pun ata asa cum trebuie, apoi am bagat masina in priza si m-am pregatit de treaba. Am apasat pe butonul de pornire, am inceput sa cos putin cu ajutorul masinii, insa fericirea mea ca merge nu a durat prea mult. Tot oprind si pornind masina ca sa asez bucatile de material cum trebuie, am facut ceva ce nu ma asteptam..am rupt acul. M-am panicat si am incercat sa desfac pe-acolo, sa pun ac nou, dar mai rau am facut. Am stricat masina. Si bineinteles, la fel, nu am avut curaj sa spun. Am mai incercat cu fratele meu sa desfacem, dar nestiind ce trebuie desfacut, mai mult am stricat decat am reparat. Si-acum imi aduc aminte masina de cusut: Singer. O masina faina, pe care daca nu o descompletam, si aveam rabdare sa ma invete cineva sa umblu la ea, mergea si acum.

Insa cea ce pot spune acum, e ca am gasit solutia sa indrept micuta greseala. Pot sa-i cumpar mamei datorita numeroaselor oferte la electrocasnice pe care le-am gasit aici. De fapt nu a fost chiar o greseala, au fost fapte facute din ambitie de copil, din pasiune pentru croitorie si pentru moda, din dorinta de a-mi imbraca papusile frumos. He he…ce vremuri…Mi-am amintit cu drag de momentele astea. Si ca sa ma citez dintr-un articol scris mai demult, “mi-e dor sa ma port copilareste”!

*Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2013.

Anca Balaban

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.