Planuri pentru tâmplăria casei noastre

V-am mai vorbit despre planurile noastre pentru casa, despre cum ne-am gândit să rezolvăm problema time management-ului acasă. Mă confrunt de curând cu o dilemă. Mi-a cerut Cristi o părere legat de ușile interioare. Mai e puțin și ajungem cu căsuța noastră la etapa ușilor de interior. Nu am vrea să ne prindă nepregătiți și nehotărâți această etapă, de aceea am hotărât cumva să facem un plan de atac, să facem schițe, desene, să căutăm să ne inspirăm. Și unde găsești cele mai multe modele dacă nu pe internet?!

Prima dată am hotărât de comun acord că dacă tot avem tâmplărie cu termopan la exterior, ar trebui să avem si la interior uși din termopan, în primul rând pentru a păstra linia arhitecturală a locuinței, dacă pot spune așa, iar în al doilea rând, pentru că este important să avem o delimitare a camerelor, care să ne asigure oarecum un cadru special și aparte fiecărei camere, cu specificul ei.

Dacă tot mi-a cerut părerea, voi încerca pe cât posibil să schițez pe hârtie câteva modele. Mă voi gândi la fiecare cameră în parte. De exemplu la dormitoare voi alege niște usi cu un geam cât mai mic, pentru a asigura spațiul intim al acestor camere. La bucătărie voi alege o ușa cu geam cât mai mare pentru a asigura luminozitate în plus. La fel voi proceda și pentru ușa de intrare de la salon. La băi cu siguranța va fi ceva fără geam.

Am așternut pe hârtie câteva modele de uși așa cum aș vrea eu să arate, dar voi face și alte modele, ca să fie mai multe pentru a putea alege și Cristi. Facem un clasament, iar la urma alegem modelele care ne-au plăcut cel mai mult.

Pe lângă operațiunea uși, trebuie să mai iau în calcul un aspect. Așa cum am spus, tâmplăria exterioară am montat-o deja, dar nu am făcut ceva. Desigur acum e sezonul rece, dar va veni primăvara și odată cu ea vor apărea și insectele. Cred că v-ați prins la ce mă refer, nu? Da, la plase de țânțari. Trebuie să mă gândesc la tipul lor, model, sistem de prindere la tâmplărie. Aș vrea să fie ceva perfect. Dacă tot ne-am ocupat de izolația fonică, am vrea să nu se audă musca :)), așa că trebuie să ne luăm măsuri de precauție. Ne trebuie o plasă foarte bună, care să aibă o sită foarte deasă.

Haideți să vă arăt și o poză cu casa, la stadiul la care e acum:

resedinta balaban poduri tamplarie casa de termopan

Anca Balaban

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.