Povestea unei pijămăluțe de bebeluș

maria si anca balaban povestea unei pijamalute pastrate din generatie in generatie

Această pijămăluță are 23 de ani…

Și a fost purtată prima oară de mine. Mama mi-a spus că a fost pijămăluța pe care a cumpărat-o ea special, încă dinainte de a mă naște, de la Chișinău. Cică are cumpărată și una pe albastru, dar pe aceea o păstrează pentru copiii lui Andrei, fratele meu. Oricum, am de gând să o păstrez și eu pentru, cine stie, nepoții mei.

Acum ceva timp i-am făcut poze Măriucăi purtând pijămăluța pe care am avut-o eu atunci când eram mică de-o șchioapă. Îmi place cum îi stă și mă bucur nespus că mama mi-a păstrat hăinuțele și că am și eu poză. Se văd destul de bine asemănările și deosebirile dintre noi două. Măriuca este mai fotogenică, mai zâmbăreață când vede că i se fac poze, este obișnuită cu aparatul. Eu eram curioasă, pentru că, așa cum am mai spus într-o postare mai veche despre poza cu Măriuca în geanta cu cărți, ai mei nu aveau aparat foto pe vremea când eram eu mititică și din când în când chemau un fotograf acasă. 

Și pentru că tot mă întrebați pe Facebook de Măriuca, să stiți că suntem bine în general, este veselă mai mereu și în fiecare zi învată câte ceva nou. În ultimele zile am îneput să ne jucăm de-a doctorițele. Fiecare, pe rând este doctoriță. Întâi ea ma tratează cu sirop, apoi eu îi dau drajeuri, apoi ea îmi face injecție și eu îi dau siropelul să fim chit. Și ne aplaudăm, :)) și ea e fericită și râde. Și asta pentru că și eu sunt răcită și Maria. De-asta am învățat-o joaca de-a doctorițele.Ca sa ia prin joacă tratamentul. Și e bine, nu are febră, ba chiar îi place să ia siropul și să îmi dea și mie. Totul cu mult entuziasm. E tare tare drăguță și îmi vine numai să o pup, dar nu pot că aș sufoca-o cu iubire, așa că mă abțin.

Chiar discutam despre asta cu verișorul meu și-mi spunea că de-ar sti mititica ce fente fac ca să-i fie ei bine… Dacă stau să mă gândesc, cred că o să fie tare bucuroasă când o să îi spun când mai crește despre cum lua tratamentul într-un mod plăcut, fără plânsete din partea ei și fără rugăminți din partea mea. Nu? Că până la urmă despre asta-i vorba, să fie ea veselă și fericită mereu. 

mariuca balaban pijamaluta din generatie in generatie

Anca Balaban

3 Comments

  1. Asa am si eu o rochita. am purtat-o eu, cea mare de 5 ani cand era mititica si apoi cea mica. A noastra are 32 de ani 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.