Povești și informații despre florile de Nu-mă-uita!

Probabil că acum este cel mai bun moment să postez despre  florile Nu-mă-uita!, mai ales că tematica întâlnirii cu cititoarele blogului meu este chiar numele acestor flori delicate.

Numele lor este suficient de sugestiv pentru a stârni curiozitatea celor ce mă citesc, pentru a-i face să se gândească oare de ce am ales această tematică.

Anca Balaban Popa Iscu 3Păi, motivația este simplă. Îmi plac de când eram mică aceste floricele mici și albastre. Și țin minte că atunci când eram mică mi se spunea că am ochi care parcă șoptesc nu-mă-uita-nu-mă-uita cu albastrul lor.Acum nu cred că sunt la fel de frumoși, sau cel puțin nu-i mai văd eu atât de frumoși. În plus, tot căutând imagini pentru articolul de pe blog în care îmi anunțam aniversarea blogului, am dat peste această fotografie, care surprindea într-o sticluță mică două floricele de nu-mă-uita. Toate s-au înlănțuit perfect. Esența, obiecte mici și delicate, flori, culoarea albastru, toate mi se păreau că au ajuns pe desktopul meu fără să caut prea mult. Vorba aia, nimic nu este întâmplător. Am atras ce mi-am dorit, fără să știu cum.Apoi m-am gândit că legat de această expresie interesantă pot lega toată activitatea aniversară. Pentru că îmi doresc să fie o întâlnire despre care să își amintească, să nu o uite prea curând. Vreau să fie o șuetă de poveste, cu cadouri surpriză și fotografii deosebite.

Dar să revin la povești, legende și alte istorioare despre aceste floricele drăgălașe.

hai sa ne cunoastem la aniversarea bloguui

Cele mai multe surse de informare pe care le-am consultat indică o legendă veche, încă de la crearea lumii. Conform acestei legende românești, mulțumit de frumusețile împrăștiate pe pământ, Dumnezeu se plimba uitându-se la toate, cu o înduioșare părintească. Toate mulțumite, se plecau înaintea Domnului și ziceau: “Doamne, cu toate ne-ai înzestrat. Dă-ne și nouă nume, precum ai dat primului om și soției sale.” Iar Dumnezeu le zise: “Fie după cum cereți, și pe rând fiecare primi numele ce Creatorul îi dete și toate vesele, se chemau între ele și-și răspundeau, iar Dumnezeu își urmă înainte plimbarea. În mijlocul acestor cugete, Dumnezeu se opri, auzind un glas de durere și plângere, ridicându-se spre el: “Cine plânge? Cine este nedreptățit în mijlocul dreptății și iubirii?” și plecându-și Dumnezeu privirea, zări înaintea lui o mica și neînsemnată floare albastră ce plângea cu o durere așa de mare, încât Părintele-a-Toate simți milă pentru această floare pierdută și uitată printre toate. “De ce plângi? Spune, căci lacrimi nu voi decât in ochiul celor ce vor greși și mă vor uita.” “Doamne și părinte, uitată am fost de tine. Toate au nume, numai eu singură n-am primit pe al meu.” “Ei bine, te vei numi Nu-mă-uita. Tu vei servi celor ce se vor iubi și nu se vor uita.”

De asemenea, am găsit și o legendă veche din secolul al XV-lea, specifică zonei Austriei. În acele vremuri medievale, se presupunea că purtătorii acestor flori nu vor fi uitați de iubitele lor. Această credință are la bază o întâmplare petrecută pe malul Dunării, când un cavaler și o domniță se plimbau în noaptea de dinaintea nunții lor, când au observat niște flori albastre nemaivăzute până atunci, care crescuseră pe o insuliță. Fata a fost impresionată de gingășia florilor, exprimându-și regretul că frumusețea lor se va irosi în sălbăticie. Auzind aceste lucruri, tânărul i-a făgăduit că i le va aduce spre a încânta ochii tuturor sub forma buchetului de nuntă. Astfel, tânărul a sărit în râu pentru a le culege pentru ea, în ciuda apei învolburate și a împotrivirii fetei. A traversat în siguranță până la insuliță unde a încercat să rupă florile cu ambele mâini, însă din cauza greutății armurii, bucata de pământ s-a rupt, iar tânărul a căzut în apă. În timp ce se scufunda, aceasta a aruncat buchetul de flori domniței iubite și a strigat “Nu mă uita!”. De atunci, floarea a fost adesea purtată de domnițe ca un semn de fidelitate și dragoste de lungă durată. Probabil de aici se trage și tradiția conform căreia nu e bine ca mirele să vada mireasa înainte să se cunune, căci alfel aduce ghinion.

La fel de romantică este și legenda persană în care se spune că florile de nu-mă-uita au fost răspândite pe pământ precum stelele au fost împrăștiate pe cer. Un înger plângea pe dinafara porților închise ale Paradisului. Căzuse deoarece se îndrăgostise de o pământeancă foarte frumoasă. Când a văzut-o pentru prima oară, ea stătea pe marginea unui râu și rupea micile flori albastre pentru a și le prinde în păr. Fermecat de frumusețea ei, îngerul uitase complet de Rai și de misiunea lui pe pământ. De aceea se spune că nu mai putea intra în Paradis până când iubita lui nu va sădi pe întreg pământul florile de Nu-mă-uita. Așa că au plecat împreună în jurul pământului, ținându-se de mână și plantând florile, până când și-au terminat pedeapsa. Finalul acestei povești de dragoste arată cum prin puterea imensei iubiri pe care i-o purta îngerul, femeia a fost primită alături de el în Paradis. Minunat, nu-i așa?

În simbolistica florilor, delicata floare de nu-mă-uita semnifică amintirea, fidelitatea, puritatea, gingașia, prietenia devotată, iubirea eternă. După cum sugerează și numele pe care-l poartă, aceste flori se oferă sau însoțesc darurile în speranța ca persoana care le-a făcut cadou să nu fie uitată.

Anca Balaban

2 Comments

  1. Grozav m-am bucurat să aflu că-ți plac floricele astea! Sunt printre florile mele preferate. Îmi amintesc de tatăl meu și de momentele de copilărie frumoasă când ne cânta romanțe, una din preferatele lui fiind ”Firicel de floare-albastră, floare de Nu-Mă-Uita”.
    Mulțumim celor care le-au împânzit în toată lumea și celor care continuă să o facă! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.