Recomandări de cărți despre fericire, evoluție și dezvoltare personală

Pentru că am primit întrebări despre curs și despre cărțile recomandate, am intrat repede pe site și m-am uitat printre cărțile care ne sunt recomandate celor care ne dorim să ne scufundăm mai adânc în subiectele pe care le acoperă cursul The Science of Happiness. Așadar, iată principalele două cărți pe care vreau eu să le caut ca să le citesc cât mai curând:
● prima pe listă este The How of Happiness (HOH) pe care o puteți cumpăra și în engleză, dar pe care o găsiți și sub titlul Cum să fii fericit, așa cum a fost tradusă la noi, scrisă de Sonja Lyubomirsky (Amsta Publishing, 2010).
● a doua pe listă este cartea Born to Be Good (BTBG), despre care nu am informații să fie disponibilă și în română (dar am să încerc să aflu zilele acestea), scrisă de Dacher Keltner (WW Norton, 2009).

De altfel, am căutat și alte cărți care abordează subiectele acestea sau care se intersectează măcar cu știința fericirii și a dezvoltării personale.

Lista cărților pe care le găsim traduse în limba română este asta:

  1. Peace is Every Step, pe care o puteți cumpăra și în engleză, dar pe care o găsiți sub titlul Pacea poate fi întâlnită la fiecare pas, așa cum a fost tradusă la noi, scrisă de Thich Nhat Hanh
  2. Train Your Mind, Change Your Brain, pe care o puteți cumpăra și în engleză, dar pe care o găsiți sub titlul Antrenează-ți mintea, modelează-ți creierul, așa cum a fost tradusă la noi, scrisă de Sharon Begley
  3. Curious? pe care o puteți cumpăra și în engleză, dar pe care o găsiți sub titlul Curios ? scrisă de Todd Kashdan
  4. The Art of Happiness scrisă de Dalai Lama pe care o puteți cumpăra și în engleză, dar despre care cred că poate fi găsită scrisă și în română
  5. Authentic Happiness pe care o puteți cumpăra și în engleză, dar pe care o găsiți cu titlul Fericirea autentică, așa cum a fost tradusă la noi, scrisă de Martin E. P. Seligman
  6. Happier pe care o puteți cumpăra și în engleză, dar pe care o găsiți cu titlul Fii fericit!, așa cum a fost tradusă la noi, scrisă de Tal Ben-Shahar
  7. The Happiness Project pe care o puteți cumpăra și în engleză, dar pe care o găsiți cu titlul Proiectul fericirii, așa cum a fost tradusă la noi, scrisă de Gretchen Rubin
  8. Thanks! pe care o puteți cumpăra și în engleză, dar pe care o găsiți cu titlul Mulțumesc!, așa cum a fost tradusă la noi, scrisă de Robert A. Emmons
  9. Spontaneous Happiness pe care o puteți cumpăra și în engleză, dar pe care o găsiți cu titlul Fericire spontană, așa cum a fost tradusă la noi, scrisă de Andrew Weil
  10. Happiness NOW! pe care o puteți cumpăra și în engleză, dar pe care o găsiți cu titlul Fericire ACUM!, așa cum a fost tradusă la noi, scrisă de Robert Holden
  11. Le secret du bonheur permanent pe care o puteți cumpăra și în franceză, dar pe care o găsiți cu titlul Secretul fericirii permanente. Noua metodă a psihologiei pozitive aplicate, așa cum a fost tradusă la noi, scrisă de Cécile Neuville
  12. The Secrets of Happiness: Three Thousand Years of Searching for the Good Life pe care o puteți cumpăra și în engleză, dar pe care o găsiți cu titlul Secretele fericirii. Ce putem învăța din trei milenii de căutări, așa cum a fost tradusă la noi, scrisă de Richard Schoch
  13. 100 Ways to Happiness: a Guide for Busy People pe care o puteți cumpăra și în engleză, dar pe care o găsiți cu titlul 100 de căi spre fericire. Un ghid pentru oamenii ocupați, așa cum a fost tradusă la noi, scrisă de Timothy J. Sharp

Lista cărților despre care nu am informații să fie disponibile și în limba română (dar am să încerc să aflu zilele acestea) este asta: 

  1. Everyday Blessings,  Jon și Myla Kabat-Zinn
  2. Raising Happiness: 10 Simple Steps for More Joyful Kids and Happier Parents, de Christine Carter
  3. Flourish, de Martin E.P. Seligman
  4. Self-Compassion, de Kristin Neff
  5. Why Good Things Happen to Good People, de Stephen Post și Jill Neimark
  6. 29 Gifts, de Cami Walker
  7. Living Life as a Thank You, de Nina Lesowitz and Mary Beth Sammons
  8. A Simple Act of Gratitude, de John Kralik
  9. Gratitude Works!, de Robert A. Emmons
  10. The Mindfulness Revolution de Barry Boyce
  11. Coming to Our Senses de Jon Kabat-Zinn
  12. The Wise Heart de Jack Kornfield
  13. The Power of Play de David Elkind
  14. Virtually You de Elias Aboujaoude

Dacă ai vreo informație despre vreo carte pe care am menționat-o eu mai sus, te rog să îmi scrii în comentarii. Dacă ai citit vreuna dintre ele îmi poți spune o scurtă părere. Dacă știi că se găsește vreuna în limba română, la fel, mi-ar folosi pontul tău.

De asemenea, dacă ai citit cărți care abordează subiecte despre fericirie, evoluție și dezvoltare personală și consideri că mi-ar fi de folos să le citesc, aștept recomandarea ta, mai jos, în comentarii.

 Mulțumesc!

Anca Balaban

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.