#viațaeatâtdefrumoasă în aprilie

  • 2 aprilie 2015 – Să auzi cuvintele “Sunteți mai tânără decât mine, dar am atâtea de învățat de la dumneavoastră!” este emoționant. Eu le-am auzit în seara asta și am cam rămas fără cuvinte. Tocmai eu, cea care vorbesc atât de mult. Nu știu dacă sunt demnă de așa cuvinte mari, dar mulțumesc.
  • 4 aprilie 2015 – Noi, abia ne-am dezmeticit. Măriuca a dormit până la 11:30 și eu am dormit lângă ea. Când s-a trezit, înaintea mea, am simțit buzițele ei mici cum îmi pupă nasul. Apoi ochii, apoi fruntea. După ce mi-a sărutat ochii, am simțit un impuls să-i deschid să îmi văd minunata fetiță dragastoasă. Am rămas uimită cu ce zâmbet pe față mă săruta pe frunte. Era foarte bucuroasă. Și vă spun, că în clipa aceea, și eu eram bucuroasă pentru ce mi se întâmplă de când sunt mamă. Așa că am luat palmele Măriucăi și mi le-am așezat pe față. Atunci ea a început să râdă și mi-am așezat și eu palmele pe obrăjorii ei micuți. Sunt sigură că a simțit iubirea din gestul meu, pentru că imediat m-a îmbrățișat strâns. De-asta mă trezesc eu atât de binedispusă și fericită. Am parte de cele mai dulci și dragi momente, am parte de iubirea unei ființe mici, care s-a născut din iubire și care dăruiește iubire de când se trezește până pică de oboseală noaptea.
  • 16 aprilie 2015 – Nu știu ce-am făcut dar am reușit să fac din viața mea ceva frumos. Numai privind-o pe Măriuca mi se umple inima de fericire și iubire.
    Mă joc cu ea și uit de alte lucruri pe care le am de făcut.
    O alint pe păr și văd cum zâmbește șmecheruță pentru că înțelege că fiecare gest de-al meu care se răsfrânge asupra ei este doldora de admirație și iubire.
    O privesc în ochi și mă văd pe mine mică. Îi observ frumusețea ochilor, care, ce-i drept încep să aibă tente verzui și realizez că toată este după asemănarea iubitului meu. Și gene lungi, și năsuc, și buzițe subțirele și gropița din obrazul drept…toate-toate i le-a furat. Și-i iubesc pe fiecare în parte. Și ochii ei în care-l văd pe el, și pe el.
    Îi sărut obrăjorii și simt mândria care o năvălește de fiecare dată când o pup. Imediat primesc îmbrățișarea ei strânsă și iubitoare. Îi sărut mâinile și văd cum deja ea simte că parcă-i o domnișoară, și elegantă, și puțin timidă…
    O las să se joace singură ca să pot s-o admir. Să-i contemplu inocența, curiozitatea și interesul pentru toate lucrurile care-o înconjoară. Îmi place să o văd în acțiune fără să intervin.
    Îmi place să fiu un spectator la cel mai interesant spectacol pe care-l văd clipă de clipă, în care rolul principal îl au actorii mei iubiți, Măriuca și Cristian-Ioan. Îmi permiteți să-i aplaud că m-au ales să fiu a lor? ♥
  • 20 aprilie 2015 – Se spune că viața noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre și prin gândurile noastre. Cartea începe cu fragmente simpatice mai ales pentru părinții noștrii, cu primul zâmbet, primul ma-ma, primul ta-ta, primii pași, prima propoziție… Paginile se scriu ușor cu multă joacă, somn. Apoi peste câțiva ani se-adaugă pagini prețioase, cu primele pățanii ale clasei întâi și până la marile decizii ale vieții. Sunt pagini scrise de oameni în devenire, care își caută propria persoană. Abia când creștem, aflăm cine suntem și începem să nu mai măzgălim în cartea vieții noastre, începem să scriem apăsat, cu o vizibilă amprentă personală. Așa începem să scriem pagini de amintiri și ne creem propia poveste care devine interesantă sau nu în funcție de cum ne trăim viața. Eu cred că dacă vrem să avem o viață frumoasă și fericită trebuie să trăim din plin și să ne bucurăm de toate momentele care-ar pute părea nesemnificative la prima vedere.
    Eu am început să scriu în cartea vieții mele prin 1990, într-o zi de toamnă. Până acum s- scurs 8932 de zile în care-am scris de toate, atât cât m-am priceput. Și mi-am dat seama că dorințele mele, lucrurile și experiențele pe care mi le-am dorit, le-am atras spre mine, uneori chiar fără să-mi dau seama. Deci pot spune că mi-am dat și eu seama ce-i cu cartea asta, abia acum, la 24 de ani. Și m-am gândit să-mi iau mașina de scris și să încep să scriu în ea dorințe.
    – să mergem de 1 mai la mare
    – să mergem să vedem cascada Bigar
    – să vedem vulcanii noroioși
    – să contamplăm natura la poiana narciselor
    – să dormim în cort un weekend
    – să dormim o noapte pe plajă
    – să dansăm prin ploaie vara
    – să avem o rulotă cu care să plecăm în locurile deosebit de frumoase din țara noastră
    – să mergem din nou într-un circuit prin țară (repetând super-traseul din 2007)
    – să vizităm fiecare județ al țării și să explorăm fiecare loc cu istorie interesantă
    – să am am mașina mea de scris vintage
    – să avem un telefon de epocă și un gramofon
    – să scriu o carte
    – să dorm sub cerul liber
    – să ne îmbracăm în cele mai frumoase rochii din povești, și eu, și Măriuca și să ne fotografieze Cristi prin castelele din România
    – să împărțim flori bunicuțelor pe-o stradă oarecare
    – să am propriul șevalet și să mă reapuc de pictat
    – să călătorim cu un tren de epocă
    – să ne apucăm de planificat cum va arăta locul căruia îi vom spune acasă
    – să ne luăm biciclete și să ne plimbăm cu ele pe dealurile din zona noastră
    Și-ar mai fi, dar nu mai am timp să scriu. Voi v-ați gândit să vă bifați toate dorințele, toate visele? Luați pixul și începeți să scrieți cum va fi viața voastră… s-ar putea să se întample! Viața e o carte deschisă, pe care-o scriem pas cu pas. Doar noi o putem face atât de frumoasă!
  • 25 aprilie 2015 – Măriuca tocmai a făcut prima baie în lapte. :)) Am lasat-o câteva minute să mai pregătesc eu pachețelele pentru mâine și o văd cu cana de lapte în mână. Mă bucur, că nu e cine știe ce atrasă să bea lapte de obicei. Îmi iau ochii de la ea preț de un minut cred. Când mă uit din nou la ea să văd ce face mă bufnește râsul. Măriuca mea era ca o păsărică care-și spăla penele cu cioculețul. Era cu palmele îmbibate de lapte și se freca pe obrajori. Știți cu toți cum sunt copilașii când au mustăți de lapte, cât sunt de drăgălași. Ei, Măriuca m-a dat pe spate cu tratamentul ei facial cu lapte. :))) Și nu numai. Lăptic pe gâtuț, lăptic prelins pe bluziță.. Important este zâmbetul cu care mi-a răspuns când mi-a văzut privirea și reacția. :)))

Anca Balaban

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.